Veste bună pentru șoferi. Carburanții continuă să se ieftinească
Carburanții continuă să se ieftinească. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noile prețuri plafon pentru următoarele trei zile.
Astfel, benzina A95 se va vinde cu 32 de lei și 13 bani, cu 17 bani mai puțin. Și motorina se ieftinește cu 37 de bani și va costa în weekend și luni 30 de lei și un ban.
Într-un comunicat de presă, ANRE menționează că prețurile maximale la produsele petroliere urmează tendința de descreștere a cotațiilor la bursele internaționale. Prețurile pentru țițeiul Brent s-au menținut în jurul valorii de 104 dolari per baril și, conform prognozelor, urmează să încheie săptămâna în jurul acestei valori.
Totuși, prețurile petrolului sunt încă în creștere cu aproximativ 35% comparativ cu începutul anului curent, principala cauză fiind faptul că redresarea economică globală post-COVID a coincis cu perturbarea piețelor și a lanțurilor logistice tradiționale din cauza agresiunii rusești din Ucraina.