Existau deficienţe ''incontestabile'' în securitatea fostului premier japonez Shinzo Abe, împuşcat mortal vineri în timpul unei reuniuni electorale de la Nara. Declarația a fost făcută sâmbătă de şeful poliţiei locale, care a promis o anchetă, relatează AFP.
"Cred că este incontestabil că existau probleme cu măsurile de securitate pentru fostul prim-ministru Abe", le-a spus jurnaliştilor şeful poliţiei din Nara, Tomoaki Onizuka, promiţând să le identifice şi să ia măsurile care "se impun".
"Este urgent să desfăşurăm o anchetă aprofundată pentru a clarifica ce s-a întâmplat", a adăugat el, fără a intra în detalii asupra lacunelor specifice ale dispozitivului de securitate de vineri.
"De când am intrat în poliţie în 1995, în timpul carierei mele de peste 27 de ani, nu am regrete mai mari decât acesta", a spus el, cu vocea încărcată de emoţie, despre moartea lui Shinzo Abe, scrie agerpres.