Accident rutier la ieșirea din Comrat. Un echipaj de carabinieri, care trecea prin apropiere, a acordat ajutor.
În dimineața zilei de marți, 12 iulie, pe traseul R-37, la ieșirea din orașul Comrat, un șofer a pierdut controlul asupra volanului. Prin urmare, automobilul a derapat de pe carosabil și s-a inversat.
Carabinierii Direcției Regionale „Sud”, care treceau prin preajmă, au solicitat la fața locului un echipaj medical.
Din fericire, în urma accidentului rutier, șoferul nu a avut de suferit.
Inspectoratul General de Carabinieri îndeamnă cetățenii să acorde ajutor persoanelor aflate în dificultate sau să apeleze numărul unic 112.