Pedepse mai dure pentru autorii alertelor false cu bombă. Făptașii ar putea sta până la cinci ani în închisoare
foto: politia.md
canal tv
Pedepse mai dure pentru autorii alertelor false cu bombă. Ministerul de Interne a pregătit modificări ale legislației în acest sens. Astfel, făptașii ar putea sta până la cinci ani în închisoare, iar amenda ar urma să crească până la 150 de mii de lei.
Ba mai mult, articolul în redacție nouă a Codului penal, prevede mai multe circumstanțe agravante pentru această faptă în care pedepsele ajung până la maximum 12 ani de lipsire de libertate.
Autoritățile vor astfel să-i descurajeze pe cei care comit astfel de fapte, iar populația să conștientizeze că alarmele cu bombă sunt fapte care se pedepsesc prin lege.
Potrivit MAI, numărul alarmelor false cu bombe a crescut în ultimele 3 luni ale acestui an. Doar de la începutul lunii iulie au fost înregistrate 106 apeluri.
Costurile generate de numărul mare de intervenții de control antiterorist sunt foarte mari și se estimează la zeci de mii de lei, iar numărul angajaților implicați în control antiterorist și în investigarea cazurilor de alarmare falsă cu bombe, doar de la începutul lunii iulie 2022, a crescut cu circa 58%.