NASA a lansat în spațiu primul satelit moldovenesc - TUMnanoSAT
Primul nanosatelit, realizat de cercetători moldoveni, a fost lansat în spaţiu. S-a întâmplat în noaptea de 14 spre 15 iulie, la ora 3 şi 44 de minute, transportat de o rachetă Falcon 9 a companiei Space X. Decolarea rachetei, cât şi lansarea primului nanosatelit moldovenesc pe orbită, a fost transmisă în direct.
Dispozitivul va colecta date despre nivelul radiaţiei şi concentraţia de gaze din spaţiul cosmic.
Lansarea primului nanosatelit, realizat de cercetători moldoveni, a fost amânată de câteva ori. Iniţial, evenimentul trebuia să aibă loc în data de 10 iunie, în statul american Florida, dar a fost amânată din cauza problemelor tehnice apărute la un modul al propulsoarelor navei spaţiale.
Şi evenimentul programat pentru 30 iunie a fost amânat.
Nanosatelitul "TUMnanoSAT" a fost realizat timp de aproape trei ani de o echipă de 15 cercetători de la Centrul Naţional de Tehnologii Spaţiale. Dispozitivul a fost testat la Institutul de Ştiinţe Spaţiale de la Bucureşti, sub monitorizarea specialiştilor de la Agenţia Spaţială Naţională a Japoniei.
După ce a obţinut certificarea, nanosatelitul a fost transportat în Statele Unite ale Americii.
Dacă totul va decurge normal, nanosatelitul moldovenesc va ajunge mai întâi pe Staţia Spaţială Internaţională, apoi va fi eliberat în spaţiu la o înălţime de aproximativ 430 de kilometri de Pământ. Dispozitivul va zbura cu viteza de 8 kilometri pe secundă.
Primul nanosatelit moldovenesc are formă de cub, cu muchiile de 10 centimetri, şi cântăreşte 1 kg şi 200 de grame. Dispozitivul are nanosenzori, care vor colecta date despre nivelul de radiaţie şi concentraţia de gaze din spaţiul cosmic. Nanosatelitul mai are integrată o cameră foto şi va transmite imaginile direct către centrul de comandă al Universităţii Tehnice din Moldova. Specialiştii moldoveni lucrează acum la un alt proiect, şi mai ambiţios.
Nanosatelitul moldovenesc va fi funcţional în spaţiu trei ani, ulterior pur şi simplu va arde în atmosferă. Din anul 2010, Centrul Naţional de Tehnologii Spaţiale a beneficiat de aproape 10 milioane de lei, atât din Bugetul de Stat, cât şi din fondurile atrase de Universitatea Tehnică din Moldova.