Un moldovean a traversat înot Prutul ca să-și întâlnească în persoană prietenii de pe o rețea socială
Un moldovean a traversat înot râul Prut, pentru că voia să se întâlnească în persoană cu niște prieteni de pe o reţea socială. Acesta a fost însă depistat de autorităţile de frontieră din Iaşi.
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, bărbatul a fost găsit în zona localităţii Prisăcani.
„Acţionând în baza schimbului de informaţii cu structurile de frontieră din Republica Moldova, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti au organizat o acţiune specifică, pe timpul căreia, pe direcţia localităţii de frontieră Prisăcani, judeţul Iaşi, au descoperit un bărbat a cărui prezenţă în zonă li s-a părut suspectă. Colegii noştri au procedat la interceptarea şi legitimarea bărbatului. În urma verificărilor specifice efectuate, cu sprijinul autorităţilor din R. Moldova şi din declaraţiile bărbatului s-a stabilit că persoana este un cetăţean moldovean, care a trecut înot râul Prut cu intenţia de a ajunge la nişte prieteni, de pe raza judeţului Iaşi, cunoscuţi pe o reţea de socializare", se precizează într-un comunicat de presă, potrivit Digi24.
Bărbatului i-a fost interzisă intrarea în România pe o perioadă de cinci ani. Individul a fost preluat de autoritățile moldovenești pentru continuarea cercetărilor.