Vești bune pentru moldovenii stabiliți în Spania. Despre ce este vorba
Vești bune pentru moldovenii stabiliți în Spania. Astăzi, 21 iulie, la Madrid, a fost încheiat un acord în domeniul securității sociale, care garantează dreptul la pensie cetățenilor țărilor noastre care au lucrat în ambele țări. Anunțul a fsot făcut de președintele țării, Maia Sandu, într-o postare pe contul său de Facebook.
Conform acordului, la întrunirea condițiilor de pensionare, cetățenii Republicii Moldova vor beneficia de pensii din ambele state, iar pensiile vor fi calculate proporțional cu stagiile de cotizare în fiecare țară, conform legislației Moldovei și Spaniei.
Acordul vizează nu doar pensiile pentru limită de vârstă, dar și cele de urmaș sau de dizabilitate cauzată de un accident de muncă sau o boală profesională.
„Vom continua să depunem eforturi politice și diplomatice pentru ca să semnăm acorduri cu toate statele în care locuiește un număr mare de cetățeni moldoveni.”, se mai arată în mesajul șefului statului.