Detalii privind PERCHEZIȚIILE efectuate în cadrul cauzei penale în privința unor foști demnitari din cadrul MAI (VIDEO)
Procurorii anticorupție în comun cu ofițerii SPIA au descins cu percheziții în peste 12 locații, la foștii și actualii angajați ai Agenției Rezerve Materiale din subordinea MAI, ex-persoane de demnitate publică din cadrul MAI, precum și la administratorii și oficiile entităților economice care au obținut și exportat grâul alimentar din rezervele de stat. Potrivt procurorilor, acțiunile de urmărire penală s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul abuzului de serviciu.
În rezultatul perchezițiilor au fost depistate și ridicate documente vamale, fiscale, contabile și de transport, acte de ordin procedural și decizional din cadrul instituției publice care a eliberat grâul alimentar agentului economic favorizat, registre, telefoane mobile, suporturi electronice cu informații și alte obiecte ce au importanță pentru cauza penală.
Unii suspecți implicați în schemele menționate au fost citați la Procuratura Anticorupție, pentru a fi audiați în calitate de bănuit pe marginea circumstanțelor cazului investigat.
"Potrivit materialelor cauzei penale, persoane de demnitate publică din cadrul MAI, precum și membrii grupurilor de lucru create în cadrul ARM „privind eliberarea/recepționarea grâului alimentar din/în rezervele de stat, în vederea împrospătării cu decalaj în timp sau cu titlu de împrumut”, în perioada anului 2021, prin folosirea intenționată a situației de serviciu, au cauzat daune în proporții considerabile drepturilor/intereselor ocrotite de lege ale persoanelor juridice rezidente și instituțiilor statului.
În fapt, una dintre dimensiunile investigate în cadrul cauzei penale, vizează eliberarea grâului alimentar din rezervele de stat în cantitate de 16 855,214 tone (roada anului 2016), păstrat timp de 5 ani la un elevator deținut de un agent economic rezident.
Precizăm că, grâul a ajuns în proprietatea agentului economic care păstra producția agricolă contra sumei de 68,5 mln. lei, care apoi l-a revândut unei companii din cadrul unui holding specializat în exporturi de produse cerealiere. Cei din urmă au exportat grâul contra sumei de 79,2 mln. lei. Profitul obținut de aceste entități a fost aproximativ 10,7 mln. lei (inclusiv TVA).
Un aspect important determinat în cadrul investigațiilor este că, ca urmare a acestor operațiuni, exportatorul a beneficiat de restituirea TVA din buget pentru perioada fiscală în care a obținut grâul alimentar din rezervele de stat (martie 2021), în sumă de 5,6 mln. lei", se menționează în comunicatul emis de Procuratura Generală.
PG mai notează că o investigație desfășurată de Consiliul Concurenței pe marginea modului în care ARM a eliberat grâul alimentar din rezerva de stat în primul semestru al anului 2021, denotă fapte de favorizare a companiei care deține silozul și restrângerea concurenței de către angajații ARM.
"Faptele anticoncurențiale admise de ARM au cauzat lipsa grâului pe piață la prețuri rezonabile (în primul semestru al anului 2021), ceea ce a determinat ca unii solicitanți ai grâului din rezervele de stat să majoreze prețul de comercializare a produselor de panificație", se menționează în comunicatul emis de Procuratura Generală.