Președintele american Joe Biden, testat din nou pozitiv la COVID-19
Președintele american Joe Biden a fost testat din nou pozitiv la COVID-19, după ce în urmă cu câteva zile președintele își reluase activitatea, considerându-se vindecat de coronavirus.
Joe Biden primise diagnosticul de COVID-19 după ce un prim test i-a ieșit pozitiv la 21 iulie. Biden a avut simptome ușoare spre moderate. I s-a administrat tratamentul antiviral cu medicamentul Paxlovid de la Pfizer, iar după cinci zile, testele i-au ieșit negative, scrie Digi24.
Astfel, Joe Biden își încheiase miercuri perioada de izolare. Sâmbătă, însă, medicul președintelui american, dr. Kevin O'Connor, a anunțat că testul a ieșit din nou pozitiv.
El spune că este posibil că fie vorba despre o „recidivă”, situație care „a fost observată la un mic procent de pacienți tratați cu Paxlovid”.
Deocamdată, nu se constată vreo reapariție a simptomelor, iar șeful Casei Albe „continuă să se simtă destul de bine” și, ca urmare, nu va relua tratamentul, a precizat Casa Albă.