Șeful Direcției Construcții și drumuri din cadrul Consiliului raional Cahul, trimis în judecată pentru abuz de serviciu
Foto:bizlaw.com
Un șef din cadrul Direcției Construcții și drumuri a Consiliului raional Cahul este învinuit de abuz de serviciu, comis din interes material și în scopul realizării altor interese personale, care s-a soldat cu cauzarea daunelor în proporții considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor juridice (art.327 alin.(2) din Codul penal).
Mai exact, acesta este învinuit că, în iunie 2021, fiind responsabil potrivit atribuțiilor de serviciu de planificarea, supravegherea și executarea lucrărilor în domeniul construcțiilor și reparațiilor, folosindu-se de situația de serviciu și acționând din alte interese materiale și personale, fără a comunica reprezentanților Direcției Generale de Învățământ din cadrul Consiliului raional Cahul, că dânsul este în conflict de interese cu o companie privată, a întocmit actele necesare pentru încheierea contractului de valoare mică privind executarea lucrărilor de reparație la blocul sanitar a gimnaziului „Maria Sarabaş” din satul Câșlița Prut, raionul Cahul.
Prin urmare, în baza acestor acte a fost încheiat contractul de antrepriză între Direcția Generală Învățământ Cahul și compania privată favorizată, care a fost desemnată câștigătoare a licitației.
Mai mult, șeful Direcției Construcții și drumuri din cadrul Consiliului raional Cahul mai este învinuit că, deși cunoștea că lucrările de reparație a blocului sanitar a instituției de învățământ vizată supra, nu au fost executate conform clauzelor contractuale de antrepriză și prin abateri grave de la devizul local și caietul de sarcini, a admis executarea lucrărilor necalitative cu depășirea vădită a termenelor lucrărilor de execuție. După care, a întocmit procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor fără ieșire la fața locului, determinându-i pe membrii Comisiei de recepție să aplice semnătura și să finiseze astfel, executarea lucrărilor planificate, deși acestea nu corespundeau prevederilor contractului.
Așadar, toate aceste acțiuni au condus la transferul mijloacelor financiare necuvenite în sumă totală de 245 200, 61 lei către compania privată, fiindu-i astfel, cauzat un prejudiciu considerabil bugetului Direcției Generale Învățământ din cadrul Consiliului raional Cahul, în valoare totală de 154 335,86 lei.
În procesul de efectuare a urmăririi penale pe caz, șeful Direcției Construcții și drumuri din cadrul Consiliului raional Cahul a pledat nevinovat, respectiv folosindu-se de drepturile sale procesuale a refuzat de a da careva declarații referitor la circumstanțele cazului investigat.
Subsecvent, informăm că, la etapa de urmărire penală, în scopul reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, Direcția Generală Învățământ din cadrul Consiliului raional Cahul, a înaintat acțiune civilă, în valoare totală de 154 335,86 lei.
Precum precizează Procuratura Anticorupție, persoana învinuită, este urmărită penal și în cadrul unei alte cauze penale, unde îi sunt incriminate două capete de acuzate de corupere pasivă (art.324 alin.(2) din Codul penal) și escrocherie, săvârșită în proporții deosebit de mari (art.190 alin.(5) din Codul penal).
Așadar, în cadrul acestor două cauze penale indicate supra, în privința șefului Direcției Construcții și drumuri din cadrul Consiliului raional Cahul a fost aplicată măsura preventivă sub formă de liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 60 zile.
Mai mult ca atât, pentru repararea prejudiciului cauzat de infracțiune, precum și pentru a garanta executarea pedepsei amenzii, la demersul procurorilor, cu autorizarea judecătorului de instrucție, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor deținute cu drept de proprietate de către șeful Direcției Construcții și drumuri din cadrul Consiliului raional Cahul, și anume: cota-parte de jumătate din proprietatea comună în devălmășie, asupra 17 terenuri pentru construcții, în valoare totală de 1 836 218, 93 lei, pentru o doime din prețul acestora.