Biroul pentru Reintegrare: O mare parte din importurile înregistrate în ţară îi revin malului stâng al Nistrului
Chişinăul prezintă noi probe ce combat acuzaţiile liderilor separatişti de la Tiraspol privind o blocadă economică în regiunea transnistreană. Biroul pentru Reintegrare a publicat date care arată că o mare parte din importurile înregistrate în ţară îi revin malului stâng al Nistrului.
În prima jumătate a acestui an, acolo au ajuns 20 la sută din importurile de carne congelată şi circa 18% din peştele şi fructele de mare importate în Moldova. Pe malul stâng a mai ajuns peste 10 la sută din benzina adusă în ţara noastră.
Biroul pentru Reintegrare constată că raportul între cifra de bunuri importate şi numărul locuitorilor cu domiciliu permanent în raioanele de est ale țării evidențiază o diferență la unele categorii de mărfuri, de 2-3 ori mai mare comparativ cu malul drept al Nistrului. Iar asta denotă că aceste bunuri nu sunt consumate exclusiv de locuitorii regiunii transnistrene, ci pătrund și pe alte piețe de consum, menţionează Biroul pentru Reintegrare. În plus, autorităţile de la Chişinău raportează o creștere a cererii de bunuri cumpărate de pe malul drept al Nistrului.
Companiile din regiunea transnistreană, care efectuează operațiuni comercial-economice externe, beneficiază de facilități fiscal-vamale. Respectiv, retorica acuzatoare și provocatoare a Tiraspolului este nefondată și lipsită de date veridice probate, declară Biroul pentru Reintegrare.