Noi percheziții în dosarul contrabandei cu peste 3,8 milioane de țigarete. 4 persoane, reținute
Oamenii legii au efecuat alte 12 percheziții în dosarul contrabandei cu peste 3,8 milioane de țigarete de la punctul de trecere a frontierei Vulcănești-Vinogradovca. Descinderile au avut loc joi dimineață în orașul Vulcănești, la locul de încărcare al autocamionului și depozitelor improvizate, la domiciliile și în automobilele proprietarului parcării, fondatorului și administratorului companiei de transport căreia îi aparține camionul, precum și la două persoane implicate direct în încărcarea țigaretelor în camion. Toți patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 37 și 65 de ani, sunt cetățeni ai Moldovei, iar compania de transport este înregistrată în România.
Administratorii companiei și al parcării, precum și cele două persoane implicate în încărcarea camionului au fost reținute. În privința persoanelor reținute se efectuează acțiuni de urmărire penală, rezultatele cărora vor permite de a decide în privința măsurii preventive.
Potrivit poliției, în ceea ce privește rezultatul reținerii din 31 iulie și audierii șoferului camionului, acestuia i-a fost aplicat arestul la domiciliu, măsură contestată de procurorii PCCOCS la Curtea de Apel Cahul, în vederea aplicării măsurii solicitate inițial – arestul preventiv.
Investigațiile continuă.