Peste 16 500 de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
sursa foto: publika.md
canal tv
Peste 16 500 de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută. Informația a fost publicată de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
Pe parcursul săptămânii au fost înregistrate 4 207 urgențe respiratorii. De ajutor au beneficiat 2714 adulți și 1493 copii. Din numărul total, 2 574 de solicitări au fost pe motivul urgențelor cardiovasculare, iar 55 au fost la pacienții cu sindrom coronarian acut.
Urgențele neurologice au constituit 2066 cazuri, dintre care 213 accidente vasculare cerebrale. Peste 1500 cetățeni cu diverse traumatisme au primit asistență medicală urgentă.
Echipele AMU au fost solicitate în cazul a 71 accidente rutiere produse pe șoselele din țară, în urma cărora au avut de suferit 94 persoane.
După acordarea asistenței medicale de urgență, 74 pacienți, inclusiv 14 copii au fost transportați la spital.