Fabrica de producere a uleiului de la Bălţi ar putea să-şi sisteze activitatea
Fabrica de producere a uleiului de la Bălţi, unde lucrează peste 500 de oameni, ar putea să-şi sisteze activitatea din septembrie. Grupul Trans-Oil, care deţine întreprinderea, anunţă că înregistrează pierderi de 25 de milioane de lei pe lună din cauza unor decizii luate de Comisia Situaţii Excepţionale. Mai exact, este vorba despre hotărârea prin care TVA-ul la exportul de ulei nu mai poate fi restituit pe durata stării de urgenţă. La începutul verii, CSE a inclus uleiul în lista produselor social-importante. Astfel, producătorii şi realizatorii au dreptul la un adaos comercial limitat în preţul de vânzare. De atunci, fabrica de ulei din Bălţi încasează 29 de lei pentru litrul de ulei, iar pe rafturile magazinelor acesta se vinde cu cel mult 35 de lei.
"Acest preţ de 29 de lei pe care Grupul Trans-Oil îl percepe de la distribuitori şi lanţuri de supermarketuri este şi el unul care generează pierderi. Ideea grupului era ca livrările pe piaţa internă care, de altfel, sunt în pierdere financiară sau grupul pierde din aceste livrări pe piaţa internă, să fie acoperite de livrări la export care generează profituri. ", spune Vitali Butnaru, manager financiar Grupul Trans-Oil.
În acelaşi timp, Comisia Situaţii Excepţionale a mai decis ca din 19 mai, pe durata stării de urgenţă, exportatorii nu mai au dreptul la deducere a TVA-ului la exportul și reexportul uleiului de floarea soarelui. În consecinţă, Trans-Oil susţine că are cheltuieli cu până la 11% mai mari pentru exporturi, ceea ce le generează pierderi. Acum, fabrica din Bălţi şi-a sistat temporar activitatea pentru lucrări de mentenanţă. Soarta celor 500 de angajaţi e incertă, spun cei de la Trans-Oil. Ei mai precizează că indiferent de deciziile pe care le-ar putea lua, nu există riscul unei crize a uleiului pe piaţa din Moldova.
"Întrebarea este dacă ea se va redeschide şi când se va redeschide atât timp cât avem condiţiile să continuăm să generăm pierderi prin această decizie care loveşte dur doar într-o companie.", afirmă managerul.
Reprezentanţii Ministerului Economiei ne-au informat că analizează situaţia şi că ne vor oferi ulterior o reacţie. Ministrul Sergiu Gaibu a oferit însă anumite explicaţii la emisiunea "Rezoomat" de la Realitatea TV.
" – Deci falimentul lor nu e cauzat de această decizie a CSE?
– Trebuie de analizat, probabil este părerea lor, trebuie să vedem care sunt discuţiile. Sunt anumite consecinţe, unii le suportă mai uşor, alţii mai puţin uşor, dar scopul e ca să fie temperate anumite tendinţe mai puţin sănătoase într-o economie."
Potrivit ministrului, crizele schimbă economia unei ţări, iar anumite companii trebuie să-şi revizuiască strategiile şi să-şi modernizeze întreprinderile.
"Noi, din păcate, încă mai avem echipamente extrem de vechi, unele chiar de pe timpurile sovietice. Ele sunt cu mult mai puţin eficiente şi atunci când este şi consum de energie sporit, în condiţiile actuale, ele ar putea să nu mai fie atât de rentabile şi performante pe piaţa respectivă. În acelaşi timp, nu ştiu dacă cunoaşteţi, dar se construieşte o fabrică de producere a uleiului în Giurgiuleşti care este, bănuiesc eu, cu mult mai performantă. "
Am încercat să obţinem şi un comentariu de la Guvern. Anastasia Taburceanu, consilierul pentru comunicare al premierului, ne-a spus încă de săptămâna trecută că se va informa la acest subiect şi va reveni cu un apel, dar aşa şi nu ne-a oferit un răspuns.