Și-a omorât soțul, fiind ajutată de amant, apoi l-au îngropat pe malul unui râu. Femeia și-a aflat sentința
O femeie din Râșcani a fost condamnată la 10 ani de închisoare, fiind acuzată de omorul soțului.
Femeia și-a recunoscut vina pentru crima comisă în 2008, la domiciliul familiei dintr-un sat din Râșcani, atunci când aceasta avea vârsta de 39 de ani. În perioada producerii crimei, familia se ocupa de reparația casei, după revenirea de peste hotare a soțului. În noaptea cu pricina, între cei doi soți s-a produs o ceartă. Atunci, inculpata și-a apelat amantul, care a și sosit la ea cu bicicleta din satul vecin, unde s-ar fi aflat la părinți, ca să evite conflictul cu soțul acesteia.
La sosire, acesta l-a lovit pe soțul amantei cu parul în cap, în apropierea unei construcții gospodărești a domiciliului familiei, unde soțul a fost ademenit de către inculpată și unde aceasta era așteptată de către amant. Soțul era încă viu după ce a fost doborât la pământ de lovituri, iar potrivit sentinței inculpata l-a strangulat, în timp ce amantul îi imobilizase picioarele victimei. După decesul victimei, cei doi l-au urcat într-o roabă și l-au îngropat pe malul unui râu din sat, aproape de zorii zilei, loc în care ulterior a fost dezgropat de propriul fecior minor, în 2013, care a aflat despre cele întâmplate.
Atunci când rudele au alertat oamenii legii despre lipsa victimei, aceasta le-a declarat că soțul ar fi fost răpit de „bandiți”, care i-ar fi interzis să-i denunțe. Ulterior, aceasta a părăsit localitatea și s-a ascuns de oamenii legii, dar a fost reținută, iar dosarul a fost transmis spre investigare procurorilor PCCOCS în martie 2022. În ceea ce privește amantul inculpatei, coparticipant la omor, acesta a fost anunțat în căutare de către autorități.
Chiar dacă și-a recunoscut vinovăția, potrivit legii, sentința pronunțată în privința femeii poate fi contestată.