Trump dă guvernul SUA în judecată pentru a împiedica FBI să citească documentele confiscate din vila sa
Fostul președinte american Donald Trump a dat în judecată guvernul SUA din cauza mandatului de percheziție pentru vila sa din Mar-a-Lago. El vrea să împiedice FBI să citească documentele confiscate până când un reprezentant special al instanței va fi numit pentru a le studia, relatează The Guardian.
Unul din avocații lui Trump, Jim Trusty, a spus că „instanța ar trebui să numească un reprezentant special, de obicei un judecător pensionat sau un avocat, pentru că există posibilitatea ca FBI să fi confiscat documente confidențiale, iar Departamentul Justiției nu ar trebui să decidă singur ce poate și ce nu poate folosi în ancheta sa.
Potrivit New York Times, guvernul american a recuperat peste 300 de documente cu menţiunea „secret” de pe proprietatea lui Trump din Florida. Printre acestea ar fi și rapoarte ale CIA, Agenţiei de Securitate Naţională (NSA) şi FBI.
Un prim lot de peste 150 de documente secrete fusese recuperat în ianuarie de Serviciul naţional al arhivelor, potrivit publicației citate de Agerpres.
În iunie, consilierii lui Donald Trump au predat Departamentului de Justiţie al SUA un al doilea set de documente, în timp ce un al treilea lot a fost confiscat de FBI în cursul percheziţiei de la Mar-a-Lago, în Florida. Nici Ministerul Justiţiei şi nici reprezentanţii fostului preşedinte nu au răspuns la solicitarea Reuters comenta pe marginea acestor documente. Percheziţia FBI face parte dintr-o anchetă federală destinată să stabilească dacă Trump a luat ilegal documente la sfârşitul mandatului său în ianuarie 2021. Până în prezent nu se cunoştea exact volumul de materiale pe care forţele de securitate americane îl găsiseră la domiciliul lui Trump, notează EFE, citat de Digi24.