PAS are un nou deputat în Parlament
Foto: publika.md
Partidul Acțiune și Solidaritate are un nou deputat în Parlament. Este vorba despre Vasile Porțevschi. Anunțul a fost făcut în debutul ședinței de astăzi a Legislativului de către președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Vasile Porțevschi este președinte al organizației teritoriale Nisporeni a PAS. Totodată, acesta activează în calitate de pedagog la școala profesională din aceeași localitate.
La începutul lunii august, Curtea Constituțională a validat mandatul de parlamentar al acestuia, la propunerea Comisiei Electorale Centrale.
Mandatul de deputat a devenit vacant după ce ex-parlamentarul Vladimir Bolea a depus o cerere de demisie, fiind numit ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare.