Locuitorii unui bloc din Tiraspol sunt în impas din cauza unei vecine care şi-a transformat apartamentul în groapă de gunoi. Oamenii spun că, din cauza mizeriei, în tot blocul mişună gândaci, iar mirosul a devenit insuportabil.
Potrivit presei din regiunea transnistreană, proprietara apartamentului aduce în casă tot ce găseşte în tomberoane. Vecinii mai povestesc că femeia aprinde zilnic lumânări în casă, după ce apartamentul i-a fost deconectat de la electricitate şi gaze.
Prin urmare, oamenii se tem că, pe lângă tot coşmarul pe care-l trăiesc, ar putea izbucni şi un incendiu în bloc. Jurnaliştii din stânga Nistrului scriu că vecinii au depus plângeri de câteva ori, iar femeia a fost amendată şi problema a rămas nesoluţionată.