Accident tragic în Ţările de Jos. Șase persoane au murit şi alte șapte au fost rănite în apropiere de Rotterdam.
Un camion a ieşit de pe şosea şi a lovit un grup de persoane aflate la un grătar. La faţa locului au fost mobilizate mai multe echipaje de salvare, ambulanțe și un elicopter. Potrivit presei locale, trei victime sunt din aceeași familie. Printre cei decedaţi se afla şi o femeie însărcinată în luna a opta.
Șoferul, un cetățean spaniol în vârstă de 46 de ani, a fost arestat. Acesta nu era beat în momentul accidentului, susține poliția.
Deocamdată, nu se cunosc cauzele producerii tragediei.
Mesaje de condoleanţe au venit atât din partea premierului ţării, cât şi a familiei regale.