La şcoală, în condiţii de război. 6 milioane de copii ucraineni sunt așteptați să-și reia educația în această toamnă
Embed:
La şcoală, în condiţii de război. 6 milioane de copii ucraineni sunt așteptați să-și reia educația în această toamnă, fizic sau online. Una dintre condiţiile obligatorii pentru revenirea elevilor în bănci este ca unităţile de învăţământ să aibă buncăre și adăposturi antiaeriene. Însă mai puţin de jumătate din şcolile ucrainene sunt oficial pregătite pentru a primi elevi. Totuşi decizia finală le aparține părinților. Potrivit responsabililor din domeniul educației, în timpul războiului au fost avariate 2.300 din cele 17.000 de școli din Ucraina.
În Irpin, oraș din suburbia capitalei ucrainene Kiev, care a cunoscut lupte grele la începutul invaziei ruse, bombardamentele au distrus în mare parte una dintre cele mai mari şcoli din oraş, unde învață peste 2.400 de copii.
"Aici a nimerit un obuz de artilerie şi o rachetă Grad, însă acestea nu au explodat. A fost distrus parţial podul. Puteţi vedea bucăţile de beton, proiectate în televizor."
Muncitorii au lucrat contracronometru, pentru ca elevii să poată reveni în bănci la 1 septembrie. Pentru a fi redeschise, şcolile din întreaga țară au trebuit să construiască buncăre și adăposturi antiaeriene, pentru protecţia copiilor de atacuri.
"Cei mai mulţi, copiii mai mari, vor studia de la distanţă. Deocamdată, ore cu prezenţă fizică se vor face doar în clasele primare. La lecţii vor putea fi prezenţi doar copiii care încap în buncăr."
După doi ani de pandemie COVID și jumătate de an de război, atât profesorii, cât şi părinţii sunt îngrijorați de calitatea studiilor printre copiii ucraineni.
"Copilul meu trebuie să înveţe. E foarte important pentru copiii noştri să-şi continue educaţia. Formatul contează prea puţin pentru mine, este însă vital să continue studiile."
Cu doar câteva zile înainte de începerea anului de studii, o şcoală profesională din Sloviansk, una dintre cele mai vechi instituţii, construită în anul 1909, a fost distrusă de bombardamentele din regiune şi s-a transformat în ruine.
"Foarte mulţi copii au absolvit această şcoală. Tuturor le plăcea să înveţe aici. Erau profesori foarte buni. Suntem foarte trişti de tot ce se întâmplă. Trăiam liniştiţi şi fericiţi înainte.", a declarat Nadejda Makeeva, profesor.
Aproape 60 la sută din școli și universități nu sunt gata de lecţii cu prezenţă fizică din 1 septembrie.
Între timp, autoritățile pro-ruse din Donețk au pregătit programe educaționale cu manuale în limba rusă. Loturi de cărți noi au fost deja livrate școlilor din regiune.
"Toate cărțile sunt deja în limba rusă. În bibliotecă nu a rămas nicio carte în limba ucraineană. Toate manualele sunt de tip nou, din 2022. Toată literatura a fost complet actualizată.", a declarat Larisa Volodiuk, bibliotecară.
Războiul a avut un efect devastator asupra copiilor: cel puțin 361 au murit şi 1 072 au fost răniți. Un sondaj din iunie, efectuat de guvernul ucrainean, estimează că 5,7 milioane de elevi au fost afectați de război, dintre care 2,8 milioane sunt strămutați în interiorul ţării. S-a produs şi migrația cadrelor didactice, 22.000 din 434.000 de profesori, majoritatea femei, au părăsit Ucraina.