Două seisme puternice au lovit insula grecească Samos în doar 15 minute
Două cutremure de pământ care au lovit insula grecească Samos miercuri, în jurul orei prânzului (10:00 GMT), s-au produs într-un interval de doar 15 minute, informează DPA. Ambele seisme au fost localizate la aproximativ 10 kilometri de extremitatea sudică a acestei insule din Marea Egee, la o adâncime de 13 kilometri sub nivelul scoarţei, potrivit digi24.ro.
Potrivit Institutului de Geodinamică din Atena, primul seism a avut magnitudinea 4,8, iar cel de-al doilea a avut magnitudinea 5,2. Purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă de pe insulă a dezvăluit pentru un post de televiziune că localnicii şi turiştii au ieşit pe străzi cuprinşi de panică după primul seism, scrie Agerpres.
"Verificăm dacă s-au produs pagube materiale, dar până acum nu am descoperit nimic", a declarat primarul din East Samos, Giorgios Stantzos, pentru postul radiofonic Skai. Edilul elen a adăugat că pe insulă se află şi mulţi turişti, însă oamenii nu trebuie să aibă în prezent motive de îngrijorare. Locuitorii din Samos îşi amintesc încă puternicul seism care s-a produs pe această insulă în octombrie 2020.
Atunci, un seism cu magnitudinea 6,9 a provocat prăbuşirea mai multor clădiri. Două persoane tinere au fost ucise. Pe coasta vestică a Turciei, afectată şi ea de acel cutremur de pământ, au fost raportate peste 100 de victime.