Andrea Petkovic a pierdut în primul tur la US Open și s-a retras din tenis
Embed:
A pierdut în primul tur la US Open și s-a retras din tenis.
Andrea Petkovic a fost vizibil emoţionată, după eşecul suferit în faţa campioanei olimpice en titre, elveţianca Belinda Bencic. Sportiva din Germania a cedat în prima partidă de la Flushing Meadows cu 2-6, 6-4, 4-6.
Petkovic, în vârstă de 34 de ani, a cucerit şapte titluri WTA la simplu pe parcursul carierei sale. Cea mai înaltă poziţie în clasamentul mondial ea a ocupat-o în 2011, când a ajuns pe locul 9.
Jucătoarea din Germania a spus într-un interviu, oferit la finalul meciului cu Bencic, că problemele fizice întâmpinate au contribuit foarte mult la decizia de a se retrage.
Andrea Petkovic, care ocupă în prezent locul 104 în clasamentul mondial de tenis feminin, a fost semifinalistă la Roland Garros în 2014, iar în 2011 ea s-a calificat în sferturile de finală la Australian Open şi US Open.