Rusia susţine că a dejucat o tentativă a forţelor ucrainene de a ocupa centrala nucleară Zaporojie
sursa foto:publika.md
Forţele ucrainene au încercat să ocupe centrala nucleară Zaporojie într-un atac care a avut loc vineri noapte, a transmis sâmbătă Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.
Ministerul Apărării de la Moscova a precizat că o forţă navală ucraineană de peste 250 de militari a încercat să acosteze pe malul unui lac din apropiere de centrala nucleară Zaporojie, în sudul Ucrainei, vineri la ora locală 23.00.
"În ciuda prezenţei reprezentanţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala nucleară Zaporojie, regimul de la Kiev a încercat încă o dată să ocupe uzina", a transmis sursa citată.
Rusia susţine că forţele sale au dejucat atacul cu ajutorul elicopterelor militare şi avioanelor de luptă, distrugând 20 de bărci ucrainene şi determinând altele să se îndepărteze, respingând astfel asaltul, scrie agerpres.ro.
Reuters precizează că nu a putut verifica informaţiile.
În ultimele luni, Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc de atacuri asupra centralei nucleare, cea mai mare din Europa.
Centrala a fost capturată de forţele ruse în martie, dar este conectată în continuare la reţeaua electrică ucraineană şi este operată de angajaţi ucraineni.
AIEA a trimis în această săptămână o misiune la centrala nucleară, din cauza îngrijorărilor că o escaladare a situaţiei ar putea duce la un dezastru nuclear în Europa, similar cu cel de la Cernobâl.
Atât Rusia, cât şi Ucraina au spus că situaţia este gravă şi că riscul unei catastrofe nucleare este mare. Ucraina şi Occidentul susţin că Rusia foloseşte centrala ca bază pentru arme grele pentru a descuraja Ucraina să tragă asupra acestora.