Bilanțul cutremurului din China a ajuns la 65 de morți. Armata şi pompierii caută în continuare persoane dispărute
Pompierii şi militarii chinezi au fost mobilizaţi marţi pentru a salva vieţi omeneşti, după cutremurul puternic produs luni într-o regiune muntoasă din sud-vestul ţării. Bilanțul victimelor a ajuns la cel puţin 65 de morți și 250 de răniți.
Autoritățile au organizat corturi pentru sinistrați și caută în continuare mai multe persoane care sunt încă date dispărute, scrie digi24.ro.
Cutremurul cu magnitudine 6,6 s-a produs luni, în provincia Sichuan, potrivit Institutului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) - o organizaţie de referinţă la nivel mondial în domeniul seismelor. Epicentrul a fost situat în cantonul Luding, o zonă compusă din văi muntoase, râuri repezi şi drumuri înguste, situată la marginea platoului tibetan, la circa 200 de kilometri vest de capitala provincială Chengdu.
Televiziunea publică chineză CCTV a difuzat marţi înregistrări video cu pompieri şi poliţişti care au scos o tânără femeie de sub dărâmăturile unei clădiri, înainte de a o transporta pe targă spre o ambulanţă. Alte imagini arată imobile din lemn şi beton, grav afectate, prăbuşite parţial sau în echilibru instabil, relatează AFP, potrivit Agerpres. Unele drumuri, acoperite de dărâmături sau avariate de seism, au devenit impracticabile, obligând echipele de salvare să traverseze anumite râuri cu ajutorul unor poduri improvizate sau al unor cabluri fixate pe ambele maluri.
37 de persoane au murit în prefectura autonomă tibetană Garze, unde a fost situat epicentrul seismului, iar 28 de victime au fost raportate în cantonul învecinat Shimian, potrivit CCTV şi Ziarului Poporului, cotidianul oficial al Partidului Comunist Chinez. Astfel, noul bilanţ provizoriu al acestui seism a urcat la 65 de morţi. Corturi şi apă pentru sinistrați Aproape 250 de răniţi şi 12 dispăruţi au fost recenzaţi, potrivit unor bilanţuri publicate de presa de stat chineză. Alte 200 de persoane au rămas izolate, după blocarea unui drum, în Valea Hailuo, o zonă naturală de gheţari şi piscuri înzăpezite, care atrag mulţi turişti şi care se află la o altitudine de peste 2.850 de metri, a transmis CCTV. Armata chineză, obişnuită cu seismele, a anunţat marţi că a trimis deja 1.900 de militari în teritoriu pentru a participa la operaţiunile de căutare a persoanelor dispărute şi de ajutorare a populaţiei.
Mass-media de stat chineze au difuzat imagini cu localnici care au fost relocaţi temporar pe timpul nopţii de luni spre marţi în mari corturi albastre şi aprovizionaţi cu apă şi alimente de către soldaţi. Cel puţin 10 replici cu magnitudini egale sau mari mari de 3 au fost înregistrate după primul seism, potrivit celui mai recent anunţ făcut marţi dimineaţă de Centrul chinez pentru reţele seismice (CENC).
Preşedintele chinez Xi Jinping a transmis luni seară un mesaj oficial în care le-a cerut compatrioţilor lui „să facă totul pentru a veni în ajutorul persoanelor afectate” şi „pentru a minimiza pierderile de vieţi omeneşti”, a raportat agenţia de presă China Nouă. Prognoza meteo încurcă acțiunile de salvare Serviciile meteorologice locale prognozează ploi pentru zilele următoare în zona în care s-a aflat epicentrul seismului, iar ele ar putea să complice operaţiunile de salvare.
Cutremurul de luni a zguduit şi clădirile din capitala provincială Chengdu, unde cei 21 de milioane de locuitori ai săi se află în prezent în carantină la domiciliu din cauza unui focar de COVID-19. Provincia Sichuan, lovită frecvent de cutremure, este cunoscută în lumea întreagă pentru rezervaţiile sale de urşi panda şi pentru gastronomia sa condimentată, una dintre cele mai renumite din China. În iunie, un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs în această provincie, făcând cel puţin patru victime şi rănind zeci de persoane. În mai 2008, un cutremur foarte puternic, cu magnitudinea 7,9, a provocat 87.000 de morţi şi persoane declarate dispărute în Sichuan.
Catastrofa a generat un adevărat şoc la scară naţională. Printre victime s-au aflat mii de elevi ucişi în urma prăbuşirii unor şcoli construite cu sisteme de rezistenţă precare. Poliţia chineză a arestat atunci mai mulţi activişti care încercau să numere cu exactitate copiii decedaţi în urma acelui dezastru.