Preşedintele Xi Jinping va părăsi China în această săptămână pentru prima dată în mai bine de doi ani pentru un turneu în Asia Centrală în cadrul căruia se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează Agerpres.
Călătoria, prima în străinătate de la începutul pandemiei de COVID-19, arată cât de încrezător este preşedintele Xi Jinping în ceea ce priveşte puterea sa în China şi cât de periculoasă a devenit situaţia globală: confruntarea Rusiei cu Occidentul asupra Ucrainei, criza privind Taiwanul şi o situaţie economică fragilă la nivel mondial, notează Reuters.
Preşedintele chinez urmează să efectueze o vizită de stat în Kazahstan miercuri şi se va întâlni apoi cu omologul său rus Vladimir Putin la summitul Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OSC) în oraşul Samarkand din Uzbekistan, unul dintre cele mai vechi oraşe din lume şi prin care trecea Drumul Mătăsii