Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a avut o întrevedere cu Tsovinar Sakanyan, managerul de portofoliu al Fondului Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei și Malariei.
Printre subiectele abordate în cadrul vizitei au fost progresele realizate conform angajamentelor țării în cadrul grantului Fondului Global „Consolidarea Controlului Tuberculozei și reducerea Mortalității Asociate cu SIDA în Republica Moldova”, inclusiv tranziția la finanțare locală și sustenabilitatea programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA, infecţiilor cu transmitere sexuală şi de control al tuberculozei.
Fondul Global este donatorul principal al Republicii Moldova în controlul tuberculozei și HIV/SIDA, acordând suport începând cu anul 2003.