A crezut că este în comă. O familie a trăit cu cadavrul unui bărbat în casă mai bine de un an
Familia unui bărbat de 35 de ani, care a murit în aprilie anul trecut din cauza COVID-19, a trăit în casă cu cadavrul lui crezând că este doar în comă și că se va trezi în cele din urmă.
Bărbatul, din India, a fost internat în spital pe 19 aprilie 2021 și a fost declarat mort după trei zile. Un certificat de deces a fost înmânat familiei bărbatului, dar rudele au refuzat să creadă că acesta a murit și, în loc să-l înmormânteze, i-au luat cadavrul acasă și l-au îngrijit de parcă ar fi fost bolnav și urma să-și revină la un moment dat, potrivit The Indian Express, citează digi24.ro.
Rămășițele mumificate ale bărbatului au fost descoperite în urmă cu câteva zile, când colegii de muncă au sesizat poliția, îngrijorați din cauza absenței îndelungate.
„Persoana murise pe 22 aprilie 2021, în timpul celui de-al doilea val de COVID”, a declarat directorul medical (CMO) al spitalului.
Nu este clar de ce familia bărbatului nu a vrut să accepte faptul că acesta a murit. The Times of India spune că rudele i-au dus cadavrul la un alt spital pentru o a doua opinie și, chiar dacă și medicii de acolo au confirmat decesul, i-au luat cadavrul acasă și l-au tratat ca și cum ar fi fost în comă și se putea trezi într-o zi. Astfel, soția, părinții, frații și familiile acestora, care locuiau cu toții în aceeași casă, au trăit timp de un an și jumătate cu cadavrul având grijă de el, curățând și dezinfectând corpul cu Dettol de trei ori pe zi, schimbându-i hainele zilnic și lăsând aerul condiționat să funcționeze în permanență.
Descoperirea șocantă a cadavrului a fost făcută de o echipă de poliție trimisă de colegii de serviciu. În ciuda atenției acordate de membrii familiei sale, trupul bărbatului de 35 de ani era în stare avansată de descompunere, un martor ocular spunând că arăta ca o mumie, cu carnea uscată pe oase. Totuși, niciun membru al familiei nu a intrat la idei.
Acum, cadavrul bărbatului a fost dus din nou la un spital, unde decesul a fost reconfirmat. De această dată, familia a acceptat situația și a fost de acord să-i incinereze trupul.