Maia Sandu de Ziua Națională a Vinului: „Republica Moldova este cea mai premiată țară din Europa la concursurile vinurilor de calitate”
Ziua Națională a Vinului, marcată tradițional în primul weekend al lunii octombrie, se desfășoară, după doi ani de pauză, în Piața Marii Adunări Naționale. Peste 80 de producători de vinuri din întreaga ţară și-au dat întâlnire în centrul capitalei, unde a fost amenajat un orășel al vinului. Evenimentul a început cu o ceremonie de inaugurare, la care au participat mai mulți oficiali.
„Mi-am exprimat admirația și recunoștința pentru toți cei care muncesc în această industrie în Moldova - un sfert de milion de oameni ce duc departe în lume bunul nume al țării noastre - și pentru partenerii de dezvoltare care sprijină dezvoltarea și modernizarea sectorului. Republica Moldova este, de altfel, cea mai premiată țară din Europa de Est la concursurile vinurilor de calitate, cu 1200 de medalii câștigate doar într-un an, dintre care aproape jumătate sunt de aur. Am vorbit despre mândria pe care am trăit-o atunci când, în 2022, un vin moldovenesc a fost declarat cel mai bun de pe mapamond, într-o competiție cu alte 5000 de vinuri din întreaga lume. Este dovada calității muncii și talentului vinificatorilor noștri, industria vinului fiind exemplul viu și concludent când o criză poate fi transformată în oportunitate, iar o catastrofă - într-o revoluție a calității, într-o cale nouă spre rezultate și succes”, a spus Maia Sandu.
În cadrul evenimentului, șefa statului a înmânat Vinăriei „Purcari” Premiul mare pentru performanțe în domeniu.
Cea de- 21 ediţie a Zilei Naţionale a Vinului este organizată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, cu suportul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare şi USAID Moldova.