Papa Francisc îl imploră pe Putin să pună capăt „spiralei violenţei” în Ucraina
Înaintea rugăciunii Angelus din piaţa Sf Petru, papa s-a adresat preşedintelui Federaţiei Ruse, fără a-i spune pe nume, implorându-l să înceteze, inclusiv din dragoste pentru poporul său, această spirală a violenţei şi morţii.
Este pentru prima dată când papa se adresează direct preşedintelui rus într-un discurs, de la începutul conflictului, la 24 februarie.
Vladimir Putin a semnat vineri în cadrul unei ceremonii la Kremlin anexarea a patru regiuni ale Ucrainei pe care Moscova le ocupă total sau parţial. Aceste anexări intervin după şapte luni de ofensivă rusă în Ucraina şi referendumuri organizate de urgenţă în regiunile ocupate, care au fost denunţate ca "simulacre" de Kiev şi aliaţii săi. Aceştia au jurat să nu recunoască "niciodată" rezultatele acestora.
„Deplâng profund grava situaţie care s-a creat în ultimele zile. Ea sporeşte riscul unei escaladări nucleare, până la punctul la care există temeri privind consecinţele incontrolabile şi catastrofale la nivel mondial”, a apreciat suveranul pontif.
Papa Francisc a lansat totodată un apel încrezător la adresa preşedintelui Ucrainei (Volodimir Zelenski), să fie deschis propunerilor serioase de pace.
Este îngrozitor că lumea învaţă geografia Ucrainei prin intermediul unor nume precum Bucea, Irpin, Mariupol, Izium, Zaporojie şi alte localităţi, care au devenit locuri ale suferinţei şi fricii de nedescris”, a adăugat el.
„Şi ce să mai spunem de faptul că umanitatea se confruntă din nou cu ameninţarea atomică? Este absurd. Ce trebuie să se mai întâmple? Cât sânge trebuie să mai curgă pentru ca să înţelegem că războiul nu este niciodată soluţia, ci doar distrugere?", a mai spus suveranul pontif.
Papa condamnă războiul „crud şi fără sens”, dar păstrează, totodată, deschisă posibilitatea unui dialog cu Moscova.
Apelul suveranului pontif i-a vizat pe toţi protagoniştii scenei internaţionale, cărora le-a cerut „să facă tot posibilul pentru a pune capăt războiului în curs, fără să se lase atraşi în escaladări periculoase şi pentru a promova şi susţine iniţiative de dialog”.
„Vă rog, haideţi să permitem tinerelor generaţii să respire aerul curat al păcii, nu pe cel contaminat al războiului, care este o nebunie. După şapte luni de ostilităţi, să se recurgă la toate instrumentele diplomatice, chiar şi la cele nefolosite, până acum, pentru a pune capăt acestei tragedii imense”, a îndemnat Papa Francisc.