Florida, devastată de URAGAN: Circa 80 de persoane au murit
Aproximativ 90 de decese şi localităţi întregi puse la pământ. Este bilanţul uraganului Ian, care este considerat a fi una dintre cele mai teribile furtuni care s-a abătut vreodată asupra Statelor Unite ale Americii. Zone întregi din Florida sunt complet distruse după ce au fost măturate de rafale puternice de vânt şi inundaţii catastrofale. Sute de familii au rămas fără acoperiș deasupra capului, iar numărul morţilor este în creştere.
Cauzele morților din Florida au fost în primul rând înecurile, dar şi accidentele rutiere. În unele regiuni nivelul apei a depăşit pe alocuri trei metri. Viteza rafalelor de vânt a atins 241 de kilometri pe oră, uraganul fiind încadrat în categoria a 4-a. Zonele rezidențiale din Fort Myers Beach și din alte câteva orașe de coastă au fost aproape complet scufundate.
"Am pierdut tot ce am agonisit toată viaţa. Priviţi în jur. Nu a mai rămas nimic. Nu avem energie electrică, nici reţea mobilă. Aş vrea măcar un mic ajutor pentru a-mi restaura casa, pentru că nu am unde să mă duc."
După ce a traversat Florida, uraganul Ian s-a îndreptat către Oceanul Atlantic, dar nu înainte de a lovi și statele Carolina de Sud şi Carolina de Nord. Chiar dacă a scăzut din intensitate, în Carolina de Nord au fost raportate patru decese şi sute de locuinţe distruse. Președintele SUA Joe Biden şi prima doamnă Jill Biden vor ajunge miercuri în Florida. Liderul de la Casa Albă a anunțat că vrea să vadă cu ochii lui efectele uraganului devastator.