Mai mulți bătrâni din Moldova au primit Premiul Naţional pentru Vârstnici pentru implicarea în viaţa societăţii
Bătrâneţea are farmecul ei, iar anii nu mai sunt o povară atunci când gândirea pozitivă şi optimismul sunt un imbold de a descoperi noi pasiuni. O demonstrează 14 vârstnici din ţară care, ajunşi la vârsta de pensionare, continuă să se implice în activităţi sociale şi să se facă utili. Implicarea le-a fost răsplătită cu Premiul Naţional pentru Vârstnici.
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor în Etate, 14 vârstnici din ţară s-au ales cu Premiul Naţional pentru Vârstnici oferit pentru implicarea continuă în viaţa societăţii. Beneficiarii spun că anume dorinţa de a munci şi de a nu se lăsa pradă greutăţilor sunt izvorul energiei. Irina Guma are 91 de ani, este din Peresecina, Orhei, şi este cea mai vârstnică premiantă. După ce a muncit o viaţă în sistemul medical, femeia continuă să se dedice activităţilor culturale şi participă activ la toate manifestaţiile organizate de către ansamblul din sat.
„Am reuşit cu ajutorul bunului Dumnezeu, în primul rând, şi cu ajutorul energiei, curajului, mentalităţii juste. Scriu poezii zi şi noapte. În cei mai grei ani, cu lampa, prin glod, chiar şi cu lumânarea am primit naşteri. Aşa au fost anii, foarte grei”, a spus IRINA GUMA, premiant la Premiul Naţional pentru Vârstnici.
Printre cei premiați se numără şi Alla Kiricenco, arhitectul care a pus bazele clădirii Circului din Capitală, a Grădinii Zoologice şi care a muncit la proiectarea sectorului Botanica, dar şi a interiorului Palatului de Cultură a Feroviarilor.
Am muncit cu mare plăcere, am realizat foarte multe proiecte şi continui să muncesc. Mulţumesc pentru aprecierea muncii şi efortului meu”, a remarcat Alla Kiricenco.
Vasile Onică din satul Cociulia, Cantemir, a fost premiat pentru activitatea sa din domeniul agriculturii. Bărbatul are 71 de ani şi este economist de profesie. De 11 ani munceşte cot la cot cu soţia pentru a dezvolta afacerea cu prepeliţe şi serele în care plantează legume.
„Da, vreau să ajung până la 100 de ani pentru că acum am 2000 de prepeliţe, dar vreau să am zece mii. Am o satisfacţie când noi muncim pe câmp. Noi împreună ne-am propus să nu cheltuim pentru că pensia nu este atât de mare, dar cu culturile pe care le creştem, ne aprovizionăm şi nu cheltuim atâţia bani”, a relatat Vasile Onică, premiant la Premiul Naţional pentru Vârstnici.
Vârstnicii care au fost premiați spun că pasiunea pentru muncă este sursa realizărilor fructuoase chiar şi după pensionare.
„Cânt cântecele mele, cânt şi altele şi mă bucur că Dumnezeu mă ţine în formă. Lansez acest îndemn pentru toate persoanele în vârstă să nu cadă în tabăra pesimiștilor”, a menționat Valeriu Mocanu, premiant.
„Lucrez în domeniul culturii ca director la casa de cultură şi conducător al formaţiei folclorice de 35 de ani al ansamblului folcloric ''Ţărăncuţa''. Avem festivaluri, concursuri şi mereu suntem în activitate. Chiar să stai acasă, între patru pereţi, chiar nu e bine. Să mergi la lucru, să mai vezi colegi, prieteni. Mai vezi lumea, te mai vede lumea”, a declarat Simion Lungu, premiant.
Potrivit ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Marcel Spatari, în prezent, există un singur program de finanţare a activităţilor persoanelor în etate.
„Ministerul finanţează prin programul de granturi mici din domeniul îmbătrânirii active în fiecare an activităţi pentru vârstnici, dar este insuficient, 400 de mii de lei pe an. Împreună cu Cancelaria, Guvernul şi cu Preşedinţia pregătim un fond de argint din care să finanţăm activităţi pentru persoanele în etate”, a afirmat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari.
Premiul Naţional pentru Vârstnici este oferit al şaselea an.