Termoelectrica anunță finalizarea lucrărilor de reparație și pregătire pentru perioada rece a anului a CET, Sursa I
Termoelectrica anunță finalizarea lucrărilor de reparație și pregătire pentru perioada rece a anului a Centralei Electrice cu Termoficare (CET), Sursa I.
Astfel, începând cu data de 1 octombrie curent, echipamentele termoenergetice din cadrul CET, Sursa I au fost puse în funcțiune și treptat pregătite pentru ca, începând cu data de 3 octombrie să preia parțial sarcina termică, fiind concomitent, redusă sarcina termică a Centralei Electrice cu Termoficare, Sursa nr. II.
Procesul este de o complexitate deosebită și presupune activarea tuturor utilajelor termoenergetice din cadrul CET, Sursa I, atingerea parametrilor necesari pentru funcționarea Centralei, precum și efectuarea ( în perioada 3-4 octombrie) a unui șir de comutări în rețelele termice privind transferarea sarcinii termice de la CET, Sursa II la CET, Sursa I.
În contextul acestor lucrări, pe parcursul zilei de luni, în intervalul orelor 10:00-17:00, au fost posibile abateri de la parametrii prestabiliți a apei calde menajere, pentru locuitorii din sectorul Ciocana și, parțial, sectorul Botanica, în perimetrul străzilor: Valea Crucii, Grenoble, Bd. Traian, Muncești Decebal. Sarmizegetusa, Cuza Vodă și Independenței.