Proteste MASIVE în Iran: 185 de oameni, inclusiv 19 copii, au fost ucişi în demonstrațiile la nivel național
Iranul a intrat în a patra săptămână de proteste, după ce o tânără a fost găsită ucisă de forțele de ordine pentru că nu respecta codul vestimentar islamic. De atunci, numărul morților a ajuns la peste 180, iar al răniților - la câteva sute. Potrivit presei internaţionale, de teama extinderii manifestaţiilor, autoritățile au închis toate școlile și universitățile din oraşele cu populație majoritar kurdă, de unde au şi pornit acțiunile de protest.
Potrivit publicaţiei „The Guardian”, forțele de securitate, cu dube neînmatriculate, au intrat duminică în școli și au arestat elevi, acuzați de participare la proteste.
Televiziunea de stat iraniană a fost atacată la sfârşitul săptămânii trecute de hakeri. Un buletin de știri a fost întrerupt chiar în emisie directă de un mesaj împotriva liderului țării. Pe ecran a apărut o mască, urmată de imaginea în flăcări a liderului Ali Khamenei.
Amploarea protestelor este contestată de regimul de la Teheran. Oficialii guvernamentali susțin că presa, pe care o acuză că e sprijinită de Occident, oferă o falsă imagine asupra adunărilor care se dizolvă rapid odată cu sosirea forțelor de securitate. Activiștii pentru drepturile omului au declarat sâmbătă că cel puțin 185 de oameni, inclusiv 19 copii, au fost ucişi în demonstrațiile la nivel național.
Potrivit presei internaţionale, la protestele recente, cel puţin trei oameni au fost împuşcaţi, unul din ei - pentru simplul motiv că a claxonat în semn de solidaritate cu manifestanţii.