Scheme în spitalele din Moldova: Unele instituţii medicale dublau costul tratamentului unui bolnav de COVID-19 şi cheltuiau banii nejustificat
Compania Naţională de Asigurări în Medicină a depistat mai multe scheme în spitalele din ţară. CNAM susţine că în doi ani de pandemie unele instituţii medicale dublau costul tratamentului unui bolnav de COVID-19 şi cheltuiau banii nejustificat. Mai mult, responsabilii au identificat şi mii de cazuri în care pacienţii nu au primit îngrijirile medicale necesare în lupta cu noul coronavirus. Şi asta deoarece spitalele nu aveau suficiente medicamente şi consumabile.
Compania Naţionala de Asigurări în Medicină anunţă că în doi ani de pandemie a reuşit să verifice până la 40 la sută din spitalele din ţară antrenate în tratarea bolnavilor de COVID-19 şi în toate a depistat încălcări. În 2020 au fost inspectate 12 spitale unde s-a constatat că instituţiile au acordat asistenţă medicală necalitativă în sumă de 4,5 milioane de lei.
„Dacă constatăm că serviciile date sunt necalitative, adică nu s-au acordat toate medicamentele indicate în fişă sau toate investigaţiile indicate, noi sumele date le invalidăm şi reţinem sumele date. Acești bani au fost constatați ca sume dezafectate și prestatorul este obligat să le restituie pe conturile companiei”, a spus şeful adjunct Direcţia Monitorizare, CNAM, Diana Severin.
Potrivit CNAM, mii de pacienţi au beneficiat de tratament cu încălcarea protocolului clinic naţional.
„De exemplu, era prescris A, B, C, dar în farmacia spitalului era doar A şi B, iar C îl cumpăra pacientul. De obicei, se invoca lipsa medicamentelor antivirale, preparate imunomodulatoare, deja consumabile - seringi, perfuzii”.
Iar anul trecut, au fost verificate 11 instituţii medicale din ţară, unde s-a depistat că a fost acordat ajutor medical necalitativ bolnavilor de COVID-19 în sumă de peste 41 de milioane de lei, bani care la fel spitalele vor fi obligate să le returneze în contul CNAM. Reprezentanţii companiei susţin că pacienţii nu au putut primi medicamentele necesare în timpul internării în spitale pe motiv că acestea se găseau mai greu pe piaţa moldovenească. Încălcările nu se opresc aici. Angajaţii medicali, potrivit CNAM, au introdus în sistem, în mod eronat, proceduri sau medicamente de care bolnavii în realitate nu au beneficiat.
„A fost denaturat prezentat complexitatea cazurilor cu scopul de a primi mai mulţi bani. Un caz de tratament al unui pacient în secţia ATI costă în jur de 40 de mii de lei dacă e codificat corect, dar atribuirea unor proceduri incorecte, a atribuit cazului o valoare de 90-100 mii lei pe care i-a obţinut spitalul."
Specialiştii susţin că din această cauză mai mulţi bolnavi nu vor putea beneficia de tratamentul necesar.
„Noi percepem asta ca o incorectitudine de fapt, deoarece nu întotdeauna poţi constata, care este persoana responsabilă, deoarece medicul a prestat serviciul, asistenta a calculat bonul, o persoană din statistică a introdus datele în sistemă, este un lanţ”, a declarat Diana Severin.
Pentru a nu mai admite astfel de erori, CNAM își propune să modifice legislația astfel încât spitalele care vor comite astfel de încălcări să plătească o penalitate în valoare de 15 la sută din costul tratamentului care a fost indicat eronat în acte.