Maxim Galkin a venit la Chișinău: Umoristul s-a adresat în română publicului din țara noastră
Maxim Galkin şi-a uimit fanii de la Chişinău. El a vorbit în română la concertul susţinut la Palatul Naţional. Umoristul a fost aplaudat îndelung, în semn de apreciere pentru efortul depus. El şi-a justificat alegearea prin faptul că este atent monitorizat de autorităţile de la Moscova şi jurnalişti ruşi şi speră că astfel nu vor înţelege ce spune. În Rusia, numele lui Galkin figurează în registrul persoanelor fizice pe care Kremlinul le-a declarat „agenţi străini”.
„Bună seara, dragi prieteni. Salut, Chişinău. Nu ne-am văzut demult”.
Cu un accent şi o expresivitate uşor stângace, Galkin a continuat să vorbească în română şi a explicat ce l-a motivat să înveţe limba noastră.
„Am început să învăţ limba română pentru că tot ce spun la concerte este acum foarte atent monitorizat din Rusia, mai ales Soloviov şi Simonian mă urmăresc. Prin urmare, astăzi, de dragul conspiraţiei, voi vorbi ... voi vorbi doar româneşte”, a spus Maxim Galkin.
Încă din primele zile de război, umoristul Maxim Galkin a criticat invazia rusă în Ucraina, fapt pentru care a fost atacat de diverşi oameni celebri din Rusia. Galkin, soţia lui, Alla Pugaciova şi gemenii pe care îi au împreună, au emigrat în Israel. Pe reţelele sociale Galkin a declarat că i-au fost anulate toate concertele din ţara sa şi a fost exclus din proiectele la care urma să participe.
Mai mult, în 16 septembrie, Ministerul rus al Justiţiei l-a inclus în registrul persoanelor considerate „agenţi străini". Potrivit ministerului, artistul ar fi primit finanţare din Ucraina pentru activităţi politice. Maxim Galkin a negat aceste informaţii.