Pericol pe Viaduct. O balustradă de 15 metri lungime a căzut de pe pod
Pericol pentru pietonii care traversează podul de pe bulevardul Dacia. O balustradă cu lungimea de peste 15 metri a căzut încă de săptămâna trecută, iar muncitorii nu au intervenit la reparaţia ei până acum. Pietonii care trec pe pod spun că se tem pentru siguranţa lor.
Pietonii spun că se simt în pericol atunci când trec prin apropiere. Totodată, aceştia se arată indignaţi că autorităţile nu au reparat până acum balustrada:
"Cred că e foarte periculos, bastonul aista ce ţine el? Da vre-un copil trece, un om în vârstă, dacă e noapte. A ruginit, în genere iată eu merg mai des pe aici că am nevoie în partea asta îmi trebuie o dată în lună şi acolo sunt chiar nişte găuri mari, se vede şi mii frică să merg."
"Trebuie cât mai rapid să remedieze să fie în siguranţă, şi să facă aşa ca să se păstreze mai mult timp. Este foarte periculos chiar dacă înălţimea nu este mare, poate cădea un copil".
"Sigur că este periculos merg oameni maturi, copii cu trotinete, este foarte riscant, trebuie reparat. "
Şeful Direcţiei Transport a Capitalei, Vitalie Mihalache, susţine că balustrada nu a căzut de la sine. Cel mai probabil, cineva a rupt-o intenţionat. Autorităţile dau asigurări însă că vor remedia situaţia.
"S-au întreprins acţiuni şi s-a evaluat posibilitatea remedierii pe perioada zilelor de odihnă. Reieşind din faptul că este necesară implicarea unei macarale şi inclusiv lucrări de pregătire mai voluminoase ca tip de lucrări şi personal implicat s-a luat decizia de a executa lucrările respective azi, mâine", a menționat Vitalie Mihalache.
La Chişinău sunt mai multe poduri care necesită reparaţii urgente. În prezent au loc lucrări de fortificare a pilonilor podului de pe strada Mihai Viteazul. Ulterior, carosabilul va fi asfaltat. Lucrările vor fi gata în 2024. Apoi, reparat şi podul de pe strada Ismail care, potrivit specialiştilor, se află într-o stare şi mai gravă.