30 de moldoveni care au decis să se întoarcă definitiv în țară, au depus cereri pentru a fi scutiți de taxele la importul bunurilor de uz personal
Cetățenii Republicii Moldova, care decid să se întoarcă în țară, sunt scutiţi din 1 octombrie de taxele la importul bunurilor de uz personal și a unui mijloc de transport. Timp de aproape trei săptămâni, 30 de moldoveni care au decis să se întoarcă definitiv acasă, au depus cereri la Serviciul Vamal pentru a beneficia de aceste scutiri. Chiar și așa, unii moldoveni din diaspora au întâmpinat dificultăți. Este și cazul lui Dumitru Pogorea care s-a pomenit cu toate bunurile agonisite timp de 20 de ani în Federația Rusă, blocate la vamă.
Dumitru Pogorea, originar din satul Taraclia, raionul Căuşeni, a revenit în țară în data de 13 octombrie pe cale aeriană, însă bunurile personale au fost aduse cu un camion câteva zile mai târziu. Mare i-a fost dezamăgirea când a fost anunţat de vameşi că nu întruneşte toate condiţiile pentru a fi scutit de taxele de import.
”În 20 de ani am acumulat bunuri materiale. Un frigider, mașină de spălat, ce am agonisit eu acolo, niște haine aveam. Cei de peste hotare contribuim la economia Republicii Moldova și acum eu vreau să mă întorc acasă. Nici nu știu ce să fac, să plâng, să strig, mai țărănește - vreau să urlu. Nu înțeleg ce trebuie să fac”, a spus bărbatul.
Bărbatul susține că bunurile stau blocate la vamă de cinci zile şi nu ştie dacă va reuşi să le recupereze: ”Eu am trimis actele, absolut tot: chitanțierul de la vamă, copia la cărticica de muncă, copia pașapoartelor, copia buletinului, copia contractului de vânzare-cumpărare a casei unde am locuit. Și mi-au zis că eu nu mă încadrez în legea Republicii Moldova ca să vin acasă cu bunurile mele.”
Reprezentanții Serviciului Vamal susțin că Dumitru Pogorea nu ar fi prezentat cererea în prealabil care ar fi trebuit să conţină lista bunurilor cu care revine în ţară. Tot în baza acestei cereri urma să-i fie eliberată adeverinţa de repatriere.
”La revenirea în țară ca persoana să repatrieze trebuie respectate condițiile de plecare la un loc permanent de trai. Persoana nu a respectat condițiile necesare, iar de aceea lui nu i se eliberează certificatul de repatriere, act important ca să-l prezinte la vamă. În baza acestei adeverințe de repatriere, el este scutit”, a declarat ANDREI BURDUH, șef serviciu persoane fizice, Biroul vamal Centru.
Bărbatul este sfătuit să depună o cerere la Serviciul Vamal pentru a primi un răspuns. Dacă acesta va întruni toate condițiile menționate de autorități, el va trebui să achite doar pentru serviciile de păstrare a bunurilor în depozitul vămii.
”Dumnealui la vamă până la momentul dat nu a avut pentru ce să achite, fiindcă nu a făcut nicio procedură de devamare. Lui i s-a eliberat declarația de tranzit. Declarația de tranzit se întocmește de brokerul vamal, acele sunt alte plăți care n-au nicio tangență cu Serviciul Vamal”, a spus ANDREI BURDUH, șef serviciu persoane fizice, Biroul vamal Centru.
În acelaşi timp, reprezentanţii Serviciului Vamal îi îndeamnă pe cei din diaspora care îşi doresc să revină acasă să se informeze din tip despre procedura ce permite scutirea de taxe pentru bunurile aduse în ţară. Ei sunt obligaţi să depună o cerere la Serviciul Vamal cu 30 de zile înainte de a introduce bunurile și să primească un aviz pozitiv din partea vameșilor.
”Persoana care întrunește aceste condiții are dreptul să importe o unitate de transport. Autoturismul trebuie să aibă o vârstă nu mai mare de nouă ani de zile din data producerii. Valoare în vamă a acestui autoturism nu trebuie să depășească 400 de mii de lei. Ce ține de bunuri, Guvernul a aprobat o listă expres a bunurilor pe care persoanele au dreptul de a le solicita”, a spus IURIE STEPANIUC, șef direcție venituri vamale.
Conform legii, scutirea de taxe se face doar pentru moldovenii cu vârsta de peste 18 ani și care au trăit peste hotare cel puțin trei ani.
”Cetățenii solicită în mare parte scutire la plata de import pentru autoturisme. Suntem în proces de examinare. Acum lucrăm cu poliția de frontieră. În scurt timp, cetățenii vor primi răspunsurile la cererile depuse”, a declarat IURIE STEPANIUC, șef direcție venituri vamale.
Conform normelor care au intrat în vigoare de la 1 octombrie, cei din diasporă care revin acasă vor putea beneficia de facilități doar o singură dată și doar pentru o singură unitate de transport. Obiectele de uz personal pentru necesitățile casnice vor fi scutite de drepturile de import, la fel, în limita unei unități pentru fiecare tip de obiect.