Franţa va găzdui în noiembrie o conferinţă de susţinere a Moldovei
Franţa va găzdui în noiembrie o conferinţă de susţinere a Moldovei, pe fondul conflictului Rusiei din Ucraina. Anunțul a fost făcut de preşedintele francez, Emmanuel Macron.
Macron a explicat, în finalul summitului european de la Bruxelles, că liderii participanţi au insistat asupra necesităţii de a se mobiliza pentru a ajuta Republica Moldova, care suferă din plin de consecinţele atacurilor Rusiei împotriva Ucrainei, relatează AFP și Agerpres.
„În acest scop, vom organiza în noiembrie o conferinţă de susţinere a Moldovei”, a spus preşedintele francez. Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată la Paris cu această ocazie, potrivit liderului de la Elysee.
Amintim că recentele atacuri rusești împotriva infrastructurilor ucrainene au constrâns Kievul să întrerupă livrările sale de energie către țara noastră.
Centrala de la Cuciurgan, care asigură 70 la sută din necesarul consumului de energie electrică pe malul drept al Nistrului, a anunțat că începând cu 24 octombrie, va putea livra doar 27 de procente din volumul necesar de curent. Se întâmplă în condiţiile în care "Gazprom" a micşorat cu 30% livrările de gaze pentru ambele maluri ale Nistrului.
Din 14 octombrie, Moldova cumpără din România necesarul de energie electrică pentru a acoperi deficitul creat după ce Ucraina a sistat livrările în ţara noastră.