O moldoveancă de 52 de ani a ajuns la spital, după ce a suferit arsuri grave la față și brațe, în urma unei explozii care a avut loc în apartamentul din Trevignano, provincia Treviso, Italia, acolo unde femeie lucra ca badantă. Conaționala a fost transportată la spitalul din Montebelluna.
Potrivit presei din Italia, din primele cercetări se pare că explozia ar fi fost declanșată în momentul în care victima a aprins lumina, cel mai probabil din cauza unei scurgeri de gaz.
Moldoveanca avea grijă de un pensionar italian, de 87 de ani, care în momentul exploziei se afla în vizită la fiica sa.
La fața locului au intervenit imediat pompierii, ambulanțele și carabinierii.
Potrivit medicilor, în prezent, viața femeii este în afara pericolului.