Când vor fi conectate la căldură școlile din Capitală
Școlile din Capitală vor fi conectate la căldură după vacanța de toamnă. Despre acest lucru au anunțat autoritățile municipale, care au precizat că în instituțiile de învățământ, deocamdată, temperatura din sălile de clasă este optimă. Responsabilii au mai precizat că în majoritatea celor 129 de instituții preșcolare a fost livrat agent termic. Autoritățile susțin că din 25 de grădinițe din suburbii, 16 au deja căldură, iar restul o vor până la sfârșitul acestei săptămâni.
"Cât despre gimnazii, licee, școli, am discutat cu directorii și au spus că temperatura în sălile de clasă este una confortabilă ținând cont că vremea afară este una destul de caldă și vor solicita conectarea la energie termică după vacanța de toamnă, asta începând miercuri", a spus ANDREI PAVALOI, șef Direcția Generală Educație Tineret și Sport, Chișinău
Iar șeful Direcției Sănătate, Boris Gîlcă, a declarat că spitalele din Capitală încă nu au fost conectate la căldură, excepție făcând doar maternitățile, secțiile pediatrice și instituțiile medicale în care sunt internați copii.
"Temperatura în instituții este una confortabilă, suferă acele saloane, care nu sunt orientate cu geamurile spre partea solară. Ceea ce ține de costul întreținerii căldurii este unul destul de mare. Nu avem nicio claritate sau mai bine zis directorii spitalelor nu au nicio claritate deocamdată dacă CNAM va prelua în întregime costurile pentru întreținerea energiei termice", a menționat Boris Gîlcă.
Compania Națională de Asigurări în Medicină ne-a declarat anterior că instituția va reexamina contractele de finanțare a spitalelor pentru energia termică, dacă vor depune o cerere în acest sens.