Seminar dedicat pasionaţilor de karate-do tradiţional (VIDEO)
Peste 60 de sportivi din Moldova au participat, weekendul trecut, la un seminar dedicat celor care practică karate-do tradiţional. În cadrul evenimentului ce a avut loc la Chişinău au luat parte mai mulţi karateka din diferite raioane cum ar fi Cimişlia, Orhei, Dubăsari sau Rîbniţa.
Invitatul special a fost preşedintele Asociaţiei Române de Karate, Zoltan Nagy. Timp de două zile, acesta împreună cu câţiva colegi de peste Prut, au oferit lecţii pentru amatorii acestui stil de artă marţială de la noi din ţară.
"Pentru că suntem în aceiaşi federaţie, Japan Karate Association, şi am creat o echipă de prieteni cu toţi colegii de aici din Republica Moldova am venit să ne antrenăm împreună, să evoluăm împreună. Pentru asta înseamnă karate-ul, antrenament, sport,mişcare, prietenie", a declarat Zoltan Nagy, preşedinte JKA Romania.
La rândul său, preşedintele JKA Moldova Karate, Anton Ignat, a menţionat că: "Noi suntem acum membrii federaţiei japoneze, care este afiliată din 1949, noi deja suntem de doi ani împreună. Românii, federaţia lor, de zece ani colaborează. Acum scopul lor e să ne ajute cu anumite nuanţe. Să fie o şcoală de la japonezi şi până la moldoveni."
Seminarul care a fost organizat de Federaţia Naţională de Karate-do Tradiţional din Republica Moldova s-a desfăşurat în perioada 21 - 22 octombrie.