Mesaj tranşant la Zagreb. Igor Grosu a condamnat încălcarea spaţiului aerian de rachete ruseşti şi teritoriile anexate din Ucraina
Violarea de către Federaţia Rusă a spațiului aerian al Republicii Moldova este o încălcare a statutului de neutralitate. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, la primul Summit parlamentar "Platforma Internațională Crimeea", desfăşurat la Zagreb. În faţa reprezentanţilor din peste 50 de ţări, oficialul moldovean a insistat şi asupra retragerii trupelor ruseşti din regiunea transnistreană, care ar contravine statutului de neutralitate al ţării.
"Neutralitatea nu înseamnă că țara nu trebuie să-și apere spațiul aerian. Când ai un asemenea statut, trebuie să acorzi şi mai multă atenţie la astfel de acţiuni, mai ales datorită partenerilor care ne ajută să devenim mai puternici. Una din priorități este dezvoltarea capacităților de apărare. Pentru asigurarea neutralității reale am cerut retragerea trupelor și munițiilor ruse", a declarat tranşant şeful Legislativului.
Igor Grosu a reiterat, de asemenea, că Republica Moldova condamnă ferm anexarea teritoriilor Ucrainei de către Federaţia Rusă şi aşa-numitele refendumuri care au fost organizare în Herson, Lugansk, Doneţk şi Zaporojie.
"Din primele zile ale invaziei, Moldova s-a alăturat comunității internaționale în condamnarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Acest război este un atac neprovocat asupra vecinului și prietenului nostru. Ucraina se află astăzi în avangarda lumii libere şi luptă eroic pentru securitatea întregii Europe, dar și pentru cea a Republicii Moldova", a mai declarat preşedintele Parlamentului Republicii Moldova.
Consecințele războiului se extind mult dincolo de Ucraina și regiune, iar Republica Moldova nu face excepție, a mai declarat Igor Grosu. Chiar și așa, fiind o țară cu mai puțin de trei milioane de oameni, oficialul de la Chişinău a precizat că ţara noastră a oferit adăpost pentru mai bine de jumătate de milion de refugiați care au fugit de război. Potrivit preşedintelui Parlamentului, aproximativ 80.000 de refugiați au ales să rămână în continuare în ţara noastră. De la începutul războiului, 130 de copii ucraineni au văzut lumina zilei în maternitățile Republicii Moldova.
"Platforma Crimeea" este un format internațional de consultare și coordonare. A fost inițiat de Ucraina cu scopul de a determina țările să ia o atitudine mai fermă cu referire la ocuparea Crimeii, pentru a preveni încălcarea drepturilor omului, pentru a proteja victimele regimului de ocupație și pentru a crește presiunea internațională asupra Rusiei. Summit-ul de lansare a Platformei Crimeea a avut loc la Kiev, în august 2021. La eveniment a participat preşedintele Maia Sandu.