Doi moldoveni, căutaţi de autorităţile din Germania, au fost reținuți în România. Au săvârșit mai multe infracțiuni
Doi moldoveni, de 33 și, respectiv, 37 de ani, căutaţi de autorităţile din Germania pentru săvârşirea de infracțiuni contra proprietăţii pe teritoriul acestui stat, au fost reținuți de oamenii legii din România, informează Poliția de Frontieră Română.
Cele două persoane sunt acuzate că în luna decembrie a anului 2021, au pătruns în locuinţa unui cetăţean german, pe care l-au legat cu cabluri şi bandă adezivă, folosind forţa şi sub diferite ameninţări au obţinut locaţia seifului precum şi codul de la acesta. Din seif au fost sustrase bijuterii, un ceas Rolex şi sume de bani numerar, în valoare totală de peste 270 de mii de euro.
Joi, 10 noiembrie, în jurul orei 00.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut-I.T.P.F. Iaşi, cei doi moldoveni s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, la intrarea în țara vecină. Aceștia se deplasau spre București, în calitate de pasageri într-un autovehicul înmatriculat în România.
Astfel, în timpul controlului, funcționarii de frontieră au constatat că pe numele celor doi bărbaţi este emisă o alertă de punere în aplicare a unor mandate de arestare de către autorităţile germane.
Cei doi au fost reținiuți în vederea luării măsurilor legale ce se impun.