Stoltenberg: Ucraina nu are nicio vină pentru incidentul din Polonia
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, miercuri, după reuniunea de urgență a Alianței care a fost convocată după prăbușirea în Polonia a rachetei care a ucis doi oameni, că investigația este în curs, dar că nu e niciun semn că a fost un act deliberat. Stoltenberg a subliniat că incidentul nu este din vina Ucrainei, ci este o consecință a războiului de care e responsabil Putin.
"Am căzut de acord că trebuie să rămânem vigilienți, vom continua să ne consultăm și să monitorizăm situația îndeaproape.
NATO e unită, vom face mereu ce e necesar pentru a proteja toți aliații. Aliații NATO și-au exprimat susținerea puternică față de Polonia și au exprimat condoleanțe pentru victime.
Incidentul de aseară demonstrează că războiul din Ucraina, care e responsabilitatea lui Putin, continuă să creeze situații periculoase. Să ne amintim că se întâmpla în timp ce Rusia lansa un atac cu rachete asupra orașelor ucrainene, atacând infrastructura critică și lovind ținte civile.
Vedem că pot exista consecințe și pe teritorii ale membrilor NATO, consecințe ale războiului pe care Rusia îl poartă contra Ucrainei.
De la începutul războiului ilegal al Rusiei în Ucraina NATO și-a sporit vigilența pe flancul nostru estic și monitorizăm continuu situația. Investigația asupra acestui incident este în curs, trebuie să așteptăm rezultatul său dar nu avem niciun semn că acesta a fost un atac deliberat. Nu avem niciun semn că Rusia pregătește un atac deliberat împotriva NATO. Informațiile preliminare pe care le avem sugerează că racheta a fost trasă de un sistem de apărare aeriană a Ucrainei.
Vreau să fiu clar: aceasta nu este vina Ucrainei, Rusia poartă toată responsabilitatea în timp ce duce acest război împotriva Ucrainei", a spus Stoltenberg.