Proteste violente în Grecia. Protestatarii au aruncat cu cocktail-uri Molotov și cu pietre, iar polițiștii au folosit gaze lacrimogene și grenade asomatoare
Orașele grecești Atena și Salonic au fost zguduite de confruntări violente între poliţiști și studenţi maniestanţi. Tinerii au măşăluit pe străzi pentru a comemora 49 de ani de la revolta studențească de la Institutul Politehnic din Atena, suprimată violent în 1973. Și dacă în capitala Greciei acţiunea a fost în mare parte pașnică, atunci la Salonic manifestaţiile au degenerat în confruntări cu poliția.
Protestatarii au aruncat cu cocktail-uri Molotov și cu pietre în polițişti, care, la rândul lor, au răspuns cu gaze lacrimogene și grenade asomatoare. Potrivit presei locale, 85 de tineri au fost reținuţi. Doi poliţişti au suferit răni ușoare.
În 1973 regimul militar, aflat atunci la putere în Grecia, a trimis poliția și trupele armate pentru a suprima protestele pro-democrație de la Institutul Politehnic din Atena. Ofițerii au deschis focul asupra demonstranților și trecătorilor neînarmați, iar un tanc al armatei a doborât porțile Institutului Politehnic, în spatele căreia s-au adunat numeroşi studenți.
Cel puțin 20 de persoane au fost ucise, dar numărul exact al celor care au murit în noiembrie 73 nu a fost stabilit. De atunci, anual demonstranții mărșăluiesc de la Institutul Politehnic până la ambasada SUA din Atena, pentru a protesta împotriva sprijinului american pentru dictatura militară din Grecia din 1967 până în 1974.