Parlamentul European a declarat Rusia drept stat care sponsorizează terorismul
Parlamentul European a declarat Rusia drept stat care sponsorizează terorismul şi "recurge la mijloace teroriste". Eurodeputaţii au adoptat cu 494 voturi pentru, 58 împotrivă şi 44 abţineri, o solicitare făcută în mod repetat Occidentului de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Întrucât în prezent Uniunea Europeană nu poate desemna oficial un stat drept sponsor al terorismului, Parlamentul European le solicită şi statelor sale membre să elaboreze un cadru juridic adecvat şi să ţină cont de Rusia în acest sens.
Actuala listă, care a fost înființată după atentatele de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite și este revizuită la fiecare șase luni, permite blocului doar să pună pe lista neagră anumite persoane și organizații. Până acum, au fost adăugate 13 persoane și 21 de entități, cum ar fi Hamas, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, Armata de Eliberare Națională a Columbiei și aripa militară a Hezbollah.
Luni, Adunarea Parlamentară a NATO a adoptat o rezoluție prin care îndeamnă membrii alianței să considere Rusia, sub regimul actual, în mod explicit, un „stat terorist”. În documentul adoptat la solicitarea Ucrainei se mai cere crearea unui tribunal internațional special privind agresiunea Rusiei.
Prezent la evenimentul desfăşurat la Madrid, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat parlamentarii să continue să sprijine Ucraina, subliniind că dacă îi vor permite lui Putin să câștige, toată lumea va trebui să plătească un preț mult mai mare.