O imagine microscopică a scenei Naşterii Domnului a fost creată de un artist britanic. Lucrarea a fost realizată de Graham Short pe o plăcuţă plasată între urechile unui ac de cusut. El a lucrat la acest desen mai bine de 40 de ore.
Artistul a luat medicamente ca să-şi scadă ritmul cardiac şi şi-a făcut injecţii în jurul ochilor pentru ca nervii şi muşchii faciali să nu-i distragă atenţia. Britanicul a folosit un microscop medical performant pentru realizarea lucrării. Plăcuța măsoară doar 100 de microni, ceea ce este cu 30 de microni mai gros decât un fir de păr.
Valoare lucrării este estimată la cel puţin 23 de mii de euro. Acul a fost expus la o biserică din oraşul Birmingham.
Anterior, tot pe un vârf de ac, Graham Short a realizat un portret al reginei Elisabeta a II-a, care a fost vândut cu 100 000 de lire sterline, echivalentul a puţin peste 2,3 milioane de lei.