Comisia Europeană propune noi restricţii pentru a reduce cantitatea deşeurilor din plastic
Comisia Europeană propune noi restricţii pentru a reduce cantitatea deşeurilor din plastic provenite de la ambalaje. Vor fi interzise ambalajele de unică folosinţă pentru produse alimentare şi pentru băuturi consumate în restaurante şi baruri, ambalajele pentru fructe şi legume, precum şi sticluţele de şampon şi alte obiecte în miniatură folosite în hoteluri.
Obiectivul principal este ca până în anul 2040, în fiecare ţară din UE, deşeurile de ambalaje să fie reduse cu 15% pe cap de locuitor. Iar asta ar fi posibil să se realizeze datorită reutilizării şi reciclării.
Ambalajele sunt printre principalele deşeuri din Uniunea Europeană, - mai exact 40 la sută din materialele din plastic şi jumătate din hârtia utilizată în UE sunt destinate ambalajelor.