70 de voluntari din Germania au venit în Moldova cu şapte camioane pline cu daruri pentru copiii din țara noastră
70 de voluntari din Germania au venit în Moldova cu şapte camioane pline cu daruri şi au pornit din Piaţa Marii Adunări Naţionale într-o caravană de Crăciun. Cadourile sunt din partea copiilor germani pentru cei moldoveni, din familii modeste, şi pentru micuţii ucraineni, refugiaţi cu părinţii lor, la noi în ţară. Cinci camioane vor ajunge în 25 de raioane din Moldova, alte două ţin calea spre oraşul ucrainean Odesa. În total, 35 de mii de copii se vor bucura de daruri aduse din Germania.
Primele cadouri au ajuns la copiii din satul Sireţi, raionul Străşeni:
"Eu am primit nişte rechizite. Eu am cerut o jucărie şi nişte dulciuri. Mă bucur foarte mult că am primit cadouri."
"Cred că am primit bomboane, jucării. Noi am cerut pace şi sănătate".
"Am primit bomboane, diferite lucruri, rechizite. Mă bucur mult, abia aştept să văd ce mai este în interior".
"Mă bucur că se gândesc şi la cei mai săraci decât ei şi au grijă. Le mulţumim din suflet pentru darurile pe care le-au oferit copiilor noştri".
Cinci zile va dura caravana voluntarilor.
"Cadourile sunt făcute de copiii din Germania pe diferite categorii de vârstă şi sex. Cadourile sunt consistente, conţin haine noi, rechizite, produse de igienă, dulciuri, jucării. Vor fi repartizate de cei aproximativ 70 de voluntari din Germania, împreună cu cei din Moldova", a spus ION CRUDU, coordonatorul proiectului din Moldova.
"Din 2001, pregătim daruri şi le aducem. Întâi în România, din 2010 - în Ucraina, din 2012 LE aducem daruri în ţara mea preferată, Moldova. Este un sentiment plăcut să vedem copiii zâmbind. Am colectat, în acest an, 132 de mii de daruri. 22 500 le-am adus în Moldova", a spus Thomas Fűhrer, coordonator de proiect din Germania.
Campania se desfăşoară sub egida Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
"Ministerul colaborează cu organizaţiile care vor distribui aceste cadouri pentru copii de Crăciun. Asistenţii sociali îi ajută să identificie acele familii care au nevoie. În fiecare an, noi perfectăm toate actele necesare, pentru ca acest eveniment să aibă loc", a declarat
Această campanie de Crăciun a ajuns la a zecea ediţie în ţara noastră.