Erdogan, convorbire cu Putin. Coridorul de cereale din Marea Neagră și alte subiecte importante, discutate de cei doi lideri
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și omologul său rus, Vladimir Putin, au discutat duminică, 11 decembrie, în cadrul unei convorbiri telefonice, despre aprovizionarea cu cereale prin coridorul creat în Marea Neagră și despre un potențial hub regional de gaze în Turcia, au anunțat ambele țări, potrivit Reuters.
Relațiile cu Turcia, membră a NATO, sunt vitale pentru Rusia într-un moment în care Occidentul a lovit-o cu valuri de sancțiuni economice, la care Ankara s-a abținut să se alăture.
Cu toate acestea, Turcia a denunțat demersul Rusiei de a anexa cele patru regiuni ucrainene ca fiind o „încălcare gravă” a dreptului internațional.
Ankara a acționat ca mediator cu Națiunile Unite pentru acordul care garantează exporturile de cereale atât din Ucraina, cât și din Rusia, doi dintre cei mai mari producători mondiali.
„Președintele Erdogan și-a exprimat dorința sinceră ca războiul ruso-ucrainean să se încheie cât mai curând posibil”, a anunțat duminică președinția turcă.
În cadrul convorbirii telefonice, Erdogan a spus că Ankara și Moscova ar putea începe să lucreze la exportul altor produse alimentare și mărfuri prin coridorul de cereale de la Marea Neagră, a precizat biroul lui Erdogan.
Rusia a solicitat Organizației Națiunilor Unite să facă presiuni asupra Occidentului pentru a ridica unele sancțiuni astfel încât Moscova să își poată exporta liber îngrășămintele și produsele agricole – o parte a acordului privind cerealele din Marea Neagră despre care Moscova spune că nu a fost pus în aplicare.
„Acordul are un caracter complex, care necesită eliminarea obstacolelor din calea exporturilor relevante din Rusia, pentru a satisface cererile țărilor care au cea mai mare nevoie”, a transmis Kremlinul, într-un comunicat de presă.
Kremlinul a precizat că cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre inițiativa de creare a unei baze în Turcia pentru exporturile de gaze naturale rusești. Putin a propus ideea în octombrie ca mijloc de redirecționare a livrărilor de la gazoductele rusești Nord Stream către Europa, care au fost avariate în exploziile din septembrie. Erdogan a susținut conceptul.
„A fost subliniată importanța deosebită a proiectelor energetice comune, în primul rând în industria gazului”, a precizat Kremlinul. Șeful Gazprom, Alexei Miller, a purtat discuții cu Erdogan la Istanbul în cursul săptămânii trecute.